O propunere pentru programa de literatura romana-perioada contemporana:
PAOLO SI FRANCESCA SI AL TREISPREZECELEA APOSTOL de Dumitru Radu Popescu.
de Ioan Todinca
Grupul Scolar" Mihai Viteazul "Ineu
Dedic aceste randuri Lizucai Popescu, fiica scriitorului
si lui Lucu Butiu, care - ei stiu cum - mi-au facut
rost de roman.
Proza lui D.R. Popescu s-a bucurat,
inca din perioada studentiei sale, cand patrunsese deja in manuale, de
o pretuire in crestere si deosebit de larga. Elevii de gimnaziu indrageau
prozele sale antirazboinice cu figuri memorabile de copii si adolescenti,
iar cei din licee admirau profilul de inalta umanitate al Anastasiei, trecand
duios prin viata, ca o noua Antigona. Printr-o bizara idee despre reforma,
dupa Revolutie, D.R. Popescu, ca si un alt mare autor contemporan - care
se bucura de o tratare monografica-, Stefan Augustin Doinas, au fost eliminati
din manuale- ca autori in viata!?- si trecuti la ET CAETERI.
In timp ce bunii cititori,
cati vor mai fi ramas, asteapta inca, poate, "scrieri de sertar", blocate
de cenzura si nu primesc decat rodul unor defulari groase si penibile,
caci cei mai multi autori nu si-au revenit din socul schimbarilor, D.R.
Popescu ne face surpriza unei opere proaspete si profund reprezentative.
Spre deosebire de un alt
roman de certa valoare si mare interes, aparut in ultima vreme (la Humanitas,
tot in 1996), ORBITOR. ARIPA STANGA, de Mircea Cartarescu, care valorifica
amintiri din perioada copilariei autorului si chiar ale starii de fat,
opera de altfel neterminata, romanul lui D.R. Popescu are SUBIECT CONTEMPORAN,
plasandu-si actiunea,dupa informatiile din text, prin anul 1994.
Contemporaneitatea se recunoaste
in nivelul de instruire al parlamentarilor romani "care considerau prezenta
hidrogenului in apa (H2O) drept o neputinta a primariei de a rezolva aprovizionarea
cetatenilor cu apa potabila" (pag. 307) in " Comunistii de ieri, disidentii
cat frunza si iarba, revolutionarii cu certificate la purtator, anticomunistii
de azi, criptocomunistii si cleptocomunistii- toti in par, dusmani si prieteni,
prin parcul de curand cosit, la plimbare, printre statui…" ( pag. 253),in
mania curei cu oua de prepelita, in elevele care-si "vand uniforma si…
fecioria" (pag. 241), ori in vanzarea sotiilor la turci pe valuta, cum
i se intampla doamnei F. Kallo Mitu Georgiana Doinita, la Stambul.
Se vorbeste despre politicieni
contemporani (Clinton si Saddam Hussein, Eltan si Arafat), sportivi (Hagi
si Dobrin, Rica Raducanu - Tamango si Navratilova, tenismana lesbiana),
plasticieni (Sabin Balasa, Alin Gheorghiu, Ion Pacea), cantareti Tudor
Gheorghe, Ileana Sararoiu, Angelica Stoican, Angela Similia si formatia
"Sarmale reci", focoasa balerina clujeana Eva Makssay, despre Constantin
Chirita si Nichita (Stanescu) , bardul (evident Adrian Paunescu), incat
in ciuda multor intamplari bizare, caracteristice naratiunilor lui D.R.Popescu,
ne simtim in lumea noastra. Sau ,poate, tocmai de aceea uneori.
In componenta sa contemporana,
romanul este, trebuie sa o spunem si un ROMAN CU CHEIE. Latura aluziva
vizeaza lumea literara. Scriitorul prezinta caricaturizant personaje din
lumea literara. Si totusi, foarte straveziu: "Mircea Zero nu era lat in
spate, era scurt de stat, fara vlaga, ca o capusa careia si pistruii, cu
vremea, i se decoloreaza de pe obrajii uscati, ca de iasca - adica, una
peste alta, nu prea era inlesnit cu frumusetea trupeasca. Dar afurisit
era cat incape! Avea o memorie a detaliilor inutile, a negilor, a firelor
de par din narile si urechile fostului sau profesor Popovici, pe care-l
spurcase […], avea si o memorie a … inteligentei altora (ce vorbe de duh
a spus regretatul Daicoviciu!) sau a tragediilor altora… Dar si aceste
amintiri (sa le zicem tragice) erau frivole". (pag. 137). Autorul chiar
subliniaza, cu paranteze derutante: " Mircea Zero (adica eu) parea o caricatura
de vampir." (ibid.)
Romanul are si o subtire
componenta AUTOBIOGRAFICA, caci autorul utilizeaza pe alocuri cuvinte si
expresii din graiul bihorean,cunoscut in copilarie si adolescenta, evoca
in fuga Pausa natala si alte localitati din preajma: Tinca, Salonta, Miersig,
Les, Nojorid, Alesd.
Nivelul contemporan al scrierii,
cel mai important,are numeroase iradieri spre trecut, structurand romanul
MULTITEMPORAL sau CICLIC. Intr-un autograf pe care autorul ne face onoarea
sa ni-l dedice, ne avertizeaza:"Domnule Ioan Todinca,in acest romant timpul
cronologic a pierit - si-a a ramas doar timpul logic… ". Avertismentul
exista oarecum si in "prefata".
Ca in celalalte romane ale
autorului, realitatea este mereu in curs de constituire. Aceasta structura
specifica a observat-o Eugen Simion in SCRIITORI ROMANI DE AZI, cand subliniase:
" Ideea ca scriitorul nu trebuie sa introduca in opera o realitate gata
facuta, o viata dinainte hotarata, e foarte moderna". * Postmoderna ,am
zice noi.
Ca-n existenta Anutei Romcereal
" timpurile se amesteca, legile dezordinei si ale rigorii coexista pasnic
(sic!) , a fost odata e chiar azi si niciodata, unicul irepetabilul devine
cu ochi si cu urechi". (pag. 331). Un personaj chiar vorbests despre "
acel savant belgian parca, parca de origine rusa, care a descoperit in
mersul riguros al particulelor si o miscare ce nu tine cont de nici o lege,
sau altfel spus, a descoperit pe langa particulele ce se supun legilor
fizicii, alte parti ale materiei care traiesc in dezordine, nu se supun
niciunei reguli, cumva avandu-si alte legi, ale haosului, carora se supun…"(pag.
330). Stim bine ca aluzia este la savantul belgian Ilya Prigogine, iar
principiul nedeterminarii este a lui Heisenberg.
Lumea stiintei clasice credea
ca (aici citam pe Einstein) " Dumnezeu nu joaca zaruri". Ilya Prigogine
si Isabelle Stengers in celebra carte ORDINE NASCUTA DIN HAOS au pus bazele
"noii stiinte" sau cum zic altii, mai indrazneti, ale "stiintei postmoderne".
"Daca in natura exista asemenea
particule rebele - isi continua personajul amintit logica - ele exista
si in noi, cu legile( si faradelegile) lor". (pag. 330) si demonstreaza
cu fapte de istorie apropiata.
Creatorii postmoderni prezinta
sufletul uman si societatea in OPERE (voit) IMPERFECTE, ca Nichita Stanescu,
spre exemplu. In romanul lui D.R.Popescu se amesteca periodic sacrul cu
demonicul, nebunia cu normalitatea, arta si kitschul. Cea mai reprezentativa
-dar nu singura - artista este Anuta Romcereal. Prenumele ii este inocent,
dar numele (o fi pseudonim?) este de societate comercial- agricola cu activitate
dubioasa. Trecand peste inselatoarele aparente, aflam ca Anuta Romcereal
este "un Dumnezeu al artei in budigai de dama ", autorul mai precizand:"
mereu o strange elasticul peste pantec!" Ea se " impauneaza la propriu
si la figurat cu succesele ei hormonale si artistice". (pag.331) Insusi
marele Pele participa la inaugurarea unei expozitii de mare succes cu obiecte
falice, apartinand sculptoritei Anuta Romcereal. Artista produce deci artefacte,
atat de specifice modernitatii tarzii.
In gradina ei se joaca spectacole…
cam criminale, la care participa si pacientii din pavilionul verde al doctorului
Cristoloveanu, amintind oarecum de spectacolul de acum cativa ani al lui
Lucian Pintilie cu " Turandot", care a stors admiratia unor mari oameni
de cultura din Franta, multi actori fiind pensionari din azile de handicapati.
Francesca da Rimini din
DIVINA COMMEDIA, a lui Dante, ar fi, zic unii, prima f e m e i e m o d
e r n a . Pe cea din romanul lui D.R.Popescu, adica Francesca Argaseala-Zero-Kopros-Baliga,
apartinand modernitatii tarzii, o chema in realitate Rodica Fanuta, iar
pe Paolo…Gheorghe. " O poveste exact asemanatoare s-a petrecut si pe vremea
lui Cocrisel ", ne asigura chiar autorul intr-o " In loc de prefata:Cocrisel"
si adauga ca, dupa documente, "aceleasi nume revin, peste ani, ca sa implineasca
aceleasi povesti". Povestea aceasta arunca punti peste cele cinci modernitati,
cu piloni in diferite timpuri.
Cat il priveste pe apostolul
" care-i spusese si lui Cristos adevarul in fata, insul nesupus niciunei
legi, omul bucuriei pure, necuviincioase si criminale (uneori ), pripasit
prin Transilvania anului 1600 , sub imaginea grecului Kopros" reapare ca
acelasi apostol-monstru in epoca de tranzitie, dupa 1990, caci "exista
o gena criminala ce trece fluierand din deste din vreme in veac…Borgia
si ai sai, astia cu lagarele, cu stilul si fitilul" (pag. 295). Acest mesaj-avertisment
ne aminteste de o alta carte celebra, a Barbarei W. Tuchman: O OGLINDA
INDEPARTATA. URGISITUL SECOL XIV, cu titluri de capitole si, desigur, realitati
care te infioara si similitudini cu secolul XX, ce nu pot fi trecute cu
vederea. " Tepes-zice un personaj din romanul lui D.R.Popescu- n-a fost
egalat si intrecut in … atrocitate decat de minunatii oameni ai Renasterii
italiene…"(pag.294).
De fapt prin tensiunea intunecata
a naratiunii, opera in discutie aminteste pe alocuri de o alta creatie
postmodernista foarte celebra, NUMELE TRANDAFIRULUI, de Umberto Eco, roman
de mistere medievale, care si-a propus si el " sa revada" trecutul. Aceasta
r e v e d e r e a t r e c u t u l u i il impinge si pe D.R.Popescu, din
multe puncte de vedere spre LIVRESC .
Pe langa un prolog, din
punct de vedere compozitional exista, in exces, noua epiloguri, in aparenta
fara mare legatura cu continutul romanului:" Arta peisajului in Biblie
", "Priveste cerul ,porcule", " Patru umbre mari" (despre cei patru evanghelisti
moderni care palavragesc mereu, pentru a nu auzi vidul propriei existente),
" Steagurile lui Pristanda", "Gradina lui Trahanache", " Religia uratului",
" Padurea profetica", cu asociatii surprinzatoare de idei si imagini, cu
intuitii profunde si aparenta de note eseistice.
Opera este bogata in citari
(din Dante si Shakespeare, din Ion Creanga si Ezra Pound, din Eminescu
ca si din creatii … " inventate"), in palinodii (uneori intertextuale),
in autocitari si parafrazari, care genereaza un stil redundant, si o vorbarie
ce i-a fost reprosata in alte romane,de Eugen Simion).
Asa e modernitatea tarzie!
Lev Rubinstein a zis " rumegam ce a fost deja facut ".
Se parafrazeaza romanta
: "orasul de curand cosit "; rugaciunea: " iadul nostru cel de toate zilele";
Francois Villon : " Ei, dar unde mai este vara de alta data?"; Bacovia
combinat cu colindul copiilor: " Au auzit ei materia plangand si-au tras
barca de la mal si-au plecat la vanatoare de caprioare"; Eminescu ( din
"Epigonii") si T. Arghezi ( " Zdreanta") : " domnul F. Kallo Mitu , cu
gura fraga si fundul ca un fagure de miere, cu ochi de faianta "; D. Cantemir
(din " Istoria ieroglifica" ) : " Licarul licarea, cand scaunul de nuiele
se legana, orizontul se ingusta, orizontul de timp se apropia, furnica,
ploaia bubuia peisajul, adica participa, participa la sminteala carnii
si a sangelui meu " si multe altele.
EROS, CRIMA, TRADARE, JUDECATA.
LUMEA DE AZI SI DIN TOTDEAUNA.
Cand literatura de dupa Revolutie
va avea un capitol al ei in istoria literaturii romane, in manualele scolare
( alte epoci au fost mai harnice! ), romanul PAOLO SI FRANCESCA SI AL TREISPREZECELEA
APOSTOL nu va putea lipsi.